Nu ştiu cum a venit, nici mãcar când
m-a gãsit cu sufletul aşternut pe nisip
încã clipocind la soare-
visãri.
S-a iscat din senin un vânt violet
care a ridicat toate nostalgiile
la rang de poveste,
tunete diforme au bubuit
şi lumini;
despre lumini vroiam de fapt sã-ţi vorbesc,
toamna sunt arãmii, sidefii, introvertite...
m-au luat pe sus
ca pe o frunzã de viţã m-au dus
la vama ultimului anotimp,
dincolo era doar respiraţia ta...
