nu ştiu cum se face, dar
nevoia de alb este mai mare
la ţãrmul sãrat al aşteptãrii,
când marea se împodobeşte
cu rochie de mireasã,
pregãtitã pentru balul inedit de sãrbãtori,
valurile foşnesc sub roiul de fulgi
într-un vals al iubirii,
se-adunã ciorchini pescãruşi pe stabilopozi
cu invitaţii de dragoste între aripi,
nisipul îngheaţã sentimental
surprins în spectacolul zãpezii...
cu siguranţã muntele este favorit
în acest banco al iernii,
mai mereu câştigã potul
în jocul de-a puritatea,
însã...
uneori ninge la malul mãrii,
acolo unde întotdeuna începe viaţa
şi îngerii îşi înnoiesc aripile
pentru urmãtorea minune.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
mereu frumos versul tau! am citi cu drag, ca-ntotdeauna!
,,uneori ninge la malul mãrii,
acolo unde întotdeuna începe viaţa
şi îngerii îşi înnoiesc aripile
pentru urmãtorea minune.'
Ce frumos ai descris iarna la malulmarii si nu ma indoiesc ca asa este, o feerie, sunt nebunul care alearga de cate ori poate la mare, dar niciodata nu am ajuns iarna. Cred ca nici nu stiu ce pierd.