dincolo de necuvinte,
în adâncul peşterii unde ai ascuns
comorile inimii şi trãirilor,
zbaterile necontrolate de minte
pe care doar speranţs ştie sã le potolescã,
acolo încerc sã ajung
în fiecare dimineaţã
desprinzând din soare câte un fir
de care mã încolãcesc
sã pot coborî în nerostirile tale,
lumina lui îmi deschide galeriile
sãpate în tine însuţi spre a te ascunde de viaţã,
temându-te de vibraţiile sentimentelor...
şi eu mã tem
sunt la fel de om ca tine...
chiar dacã nu mi-am legat vreo coardã de siguranţã
de firul subţire de luminã,
nu însemnã cã sunt nevurnelabilã,
mai degrabã am cutezat sã-mi las sufletul
neprotejat de conştiinţã
aşa încât cobor cu viteza luminii,
pãtrund în miezul de nucã,
în oceanul de temeri mã cufund,
caut, bâjbâi...adulmec...
descoperindu-te pe tine îmi recunosc forma,
ca într-o oglindã paralelã ochii tãi au lumina ochilor mei,
ca într-o oglindã paralelã a timpului, chipul fãrã contur
peste care clipele trec, fãrã sã-l poatã îmbãtrâni,
este chipul meu
şi înţeleg ce vãd, ce eşti, ce suntem...
de ce scriu...de ce citeşti
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
plonjezi în adâncurile din noi,cu mãestria cãutãtorilor de perle
Interesanta poezia, are o tenta psihologica profunda. In versurile - si eu ma tem, sunt la fel de om ca tine - introspectie, cat se poate de realista pentru noi toti. N-ar trebui sa ne ascundem temerile, ci sa discutam despre ele, sa gasim o cale de -a le invinge, cum ar fi, de ex., prin poezie.
