într-o zi mã voi vindeca
de sindromul de care sufãr
şi alte femei au reuşit sã supravieţuiascã
fãrã un sân,
de ce nu aş învãţa sã exist fãrã inimã
şi aşa este cât a unei pãsãri,
simţind adierea primãverii
bate prea nãvalnic,
este plinã de cusãturi
de la fiecare uragan care a strãbãtut-o,
are zeci de contuzii
urmã a cutremurelor neaşteptate,
de multe ori, când singurãtatea
o cuprinde ca o menghinã,
lãcrimeazã poezie,
la ce bun o inimã care a revãrsat
atâta iubire, încât s-a golit.
ce-aş mai putea face cu o inimã zdrobitã
sub, ştiute şi neştiute tãlpi, tãlpi?
nu vreţi o inimã?
v-o dãruiesc, oricum
sã pot trãi eu, trebuie sã moarã ea.
