Oare câte picãturi lipsesc
din trupul meu sã fie întregit,
câte cuvinte nepereche s-au nãscut
în ale mele gânduri
sã-ţi poatã atinge ungherele minţii
şi câte şoapte mi-au rãmas pe buze
amorţite de tãceri prea surde
câte clipe, doruri şi suspine
s-au oprit aţipite
la poarta inimii.
Oare câte mãri
au rãmas netrecute
de sufletul matelot
şi deşerturi lipsite de cactuşi
fãrã surâsul tãu la rãsãrit,
câte cafele îşi aşteaptã sorbirea
câte albine mai cautã stupul
câte primãveri nenãscute
de mângãierea ta.
Spune-mi tu...
oare cum aş putea sã-ţi mai fiu zee
dar tu sã nu-mi fii Dumnezeu.
