Sunt zile atât de lungi încât lacrima
refuzã alunecarea prin spirala timpului,
nu respirã, se tânguie canceros
conştientã de aţa rãmasã pe mosor,
se pregãteşte sã-şi ia rãmas bun.
Sunt zile atât de seci încât veveriţele
pãrãsesc scorbura tremurânde
în alb de întrebãri,
cautã ghindele unei vieţi palpabile-
mult prea ilozorii.
Sunt zile atât de greoaie
în care alerg de mine spre alt destin
simţit doar în firidele sinelui-
spre tine.
Sunt zile atât de copleşitoare cã
inima îmi iese din piept
şi zace bolnavã în palma ta,
numãrã granule de viaţã
trecute prin clepsidra divinã.
Sunt zile atât de fãrã tine
încã nici nu ar fi existat.
Mihaela Meravei
10.01.2012
