sub un colţ de stâncã mi-am ascuns neîncrederea
sã nu mi se vadã tija de titan din coloanã
care îmi susţinea fiecare mişcare
mi-am acoperit sufletul cu un strat de piele
mergeam şchiopãtând fãrã tine
nici vorbã sã mã caţãr
îmi agãţasem visele de un trunchi de baobab
în ascensiunea mea spre infinit
speranţele îmi erau ca norii de zahãr
strângeam din maxilar pânã auzeam gerul
cum îmi despica mãselele
atunci înfigeam în piatrã pironii dorinţei de viaţã
nu era timp de fricã
ştiam cã nopţile de mucava vor veni curând
doar nu era prima oarã când
vroiam sã cuceresc Everestul
şi nici ultima când m-aş fi prãbuşit în gol
cu un stindard în mânã
semn cã femeia din mine a fost destul de temerarã
sã încerce imposibilul
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Sub stratul lui subtire de piele sufletul n-are timp de frica si nu scapa din mana stindardul. Frumos!
