niciodatã nu vei înţelege cum
se rupeau bucãţi din mine
la fiecare plecare a ta, la fiecare muşcãturã
fãcutã cu dinţi de şarpe
uşa sufletului tãu mã strângea vehement,
din ramuri îmi desprindeai
toţi mugurii de vis cu zâmbet pe buze
lãcrimam rouã
privirea ta se înfigea ca focul în mine
mirosea a carne arsã, probabil
îţi era foame aşa îmi spuneam
aceptând sacrificiul...
când mi-ai jupuit ultimul strat de feminitate
am început sã urlu cu oasele dezvelite,
alergam schelet dupã umbrã
pânã şi ea era mai rotundã ca sufletul meu
totuşi nu te-am urât
i-am cerut Cerului îndurare,
viaţã nouã mi-a dat
inundându-mi inima cu iertare
am murit în tine sã pot renaşte din mine femeie
