cãlãtorule ce-mi aduci rãsãritul
din cuvânt faci hranã de inimi
tãlpile tale sãrutã ţãrâna
când treci subtil prin timp
în desagã duci învãţãtura
pãsãrii de foc
leagând cerul de pãmânt
doar c-un toiag
nu-mi mai sunt ochii goi
nici sufletul orb
în mine e zi fãrã noapte
şi zãmislesc silabe
din gândul sihastru
dincolo de tãcerile albastre
te simt dascãl
prin infinit
stiind cum s-a nascut acest poem...nu pot decat sa ma aplec in fata talentului, maiestriei si...harului.
"în mine e zi fãrã noapte
şi zãmislesc silabe
din gândul sihastru
dincolo de tãcerile albastre
te simt dascãl
prin infinit"...te simt dascal!!!