Cum aş putea sã nu-ţi iubesc sufletul,
mintea agerã ce rãstoarnã
fiecare brazdã din mine sã caute sãmânţa,
sentimentele nestãvilite care zâmbesc
prin firidele gândurilor tale.
Cum aş putea sã nu îndrãgesc
emoţia sau tresãrirea
când inima-mi sângereaza nevolnicã de oxigen
şi bate jumãtate fãrã o camerã,
se zbate...
Dar cum aş putea sã nu alunec în cuvinte,
infinitul meu pare un simplu orizont
faţã de cât transmiţi din gânduri prin trup
în rãsãrit de fiinţã.
Sau cum aş putea sã nu-i cerşesc
timpului o clipã în plus
sã mã acoperi (ca o vrajã) cu puritate,
cum aş putea sã nu mã scald în energia ta
cum aş putea sã nu radiez implinitã
când sunt plin de tine,
când sunt fluture
atras de misterul luminii ...
Nu mã mai întreba cum pot sã trãiesc
fiecare centimentru din aceastã viaţã
miracolul sferei.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
oh, cat ma bucur ca esti fluture si cat ma bucur pentru titlul ales si pentru versul tau!!! cum as putea sa n-o fac?
