din iubire modelez coloane spre infinit
fãrã sã mã tem de timp
rostogolesc pe cupola sufletului
boabe de luminã
câte veşnicii vor mai trece
pânã voi avea una doar a mea
din care îmi voi înfrupta visele
îmbrãcând nuditatea fiinţei
pregãtitã pentru deschidere universalã
spre nemurire
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
un vers profund, mi-a placut mult, parca asteptam sa mai citesc ceva...asa pana la infinit!
