acolo unde se îngemãneazã apele,
oglindã între plus şi minus infinit
dezancorate de speranţe
plutesc rãrite cuiburi din stufãriş,
în mirosul de mâl şi broa şte
soarele rãsare şi apune pescar,
mamele ţipã nãscând îngeri
cu aripi de pãsãri şi chipuri de copii,
laptele stors din preaplinul apei
nu ţine de foame şi sete,
nici solzii crescuţi pe trupuri,
de frig.
printre nuferi amestecaţi cu alge,
pãrinţi prea devreme îmbãtrãniţi
umili îşi târãsc pruncii
la picioarele Hristosului rãstignit
pe crucea din trestii…
pentru a fi mântuiţi
sacrificã peştii.
(dedicat copiilor din Delta Dunãrii)
premiul de popularitate concursul « Neliniştea cuvântului »
Foarte expresiv ai redat suferinţa vieţii din Deltã.
Traiul oamenilor de acolo este în vãditã discordanţã cu frumuseţea mirificã a tãrâmului.
Felicitãri pentru vers, felicitãri pentru premiu!
