te târãşti înaintea unui cortegiu de cearã
prin cimitirul sãrãciei,
pe ultimul drum osânditã.
soarele va uita sã-ţi mai rãsarã
nopţile îţi vor fi luminate
doar de ochii fierbinţi
ai liliecilor.
suflet decapitat de suferinţã
te-ai zbãtut în deznãdejde
uscând cu patima pãcatului
copacul vieţii
întors, îţi merge dinainte.
miroase a disperare,
miroase a nefiinţã,
când pumnii scrijeliţi de pocãinţã
lovesc poarta Împãrãţiei,
la ultimul etaj se aprinde totuşi lumina
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Eduard Tudor reverenta multumesc pentru cuvantul vostru pretios in sufletul meu :)
