Obrajii-mi sunt roşii de zile în şir,
Refuz sã mãnânc şi sã dorm , sã respir,
Mã caut prin neguri de triste speranţe,
Mã prind cu nãduf în ale mele braţe.
Eu gem nu vorbesc, mi-e mutã uimirea,
M-ascund prin pereţi, mi-e tristã gãsirea
Şi scrijelesc prin pãmânt cu degete reci,
Nu vreau sã mai vãd cum vii şi iar pleci.
Frisoane-mi urcã, apoi se coboarã,
Din mine, din trup, din tot ce separã
Ziua de noapte şi noaptea de ziuã,
Eu tremur tãcut cu inima-n piuã,
Şiroie se scurg pe trupu-mi de lapte,
De-ar fi sã mã strângi deodatã de spate,
Sã-mi spãl inocenţa cu al nostru pãcat,
Sã opreşti şuvoiul ce curge ne-ncetat.
O mânã ridic şi-mi prind sânul tare,
Eu simt suflul tãu şi simt cât te doare.
De-atâta aşteptat mã tem de vei venii,
Cãci tot singurã sunt şi prinsã în beţii.
Mã lasã sã-mi plâng de jale amarã,
Dacã Eu nu vreau, El n-o sã aparã,
Dari iar îl simt cum îmi învãluie gândul,
Cred cã-i sfârşitul, dar e doar începutul.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
mi-au placut primele patru strofe, eu as fi lasat doar atat. e o parare. poezia imi place.
