din nopţi prea albe
sã le pot dormi
mã mut în casa sufletului
unde şi-au lãsat amprentã
cuvintele fãrã timp
înflorite pe ram de rogvaiv
crescut în mine ca trup
din trupul poeziei
ce vine din adânc
vindecãtoare
apã vie
de care foc te vindecã apa vie?
sau ce sete potoleşte ...
prin ce deşert îţi lumineazã buzele
sub care cer plânge curcubeul a floare?
ce albe nopţi şi veşnice apusuri
se lasã supuse rãsãritului a rouã?
te întreb aşa
ca şi când nu aş mai bea nimic viu
nici mãcar apã
poate doar ochii ce-mi povestesc
despre iubire
cu o lacrimã