Este timidã, strâmbã şi urâtã,
Haina îi şade ca o paraşutã,
Privirea i se pierde într-o parte,
Merge cu picioarele depãrtate,
Zâmbeşte cu o grimasã de rânjet,
Şi nici idei multe n-are în cuget,
Dar tot ofteazã gândind supãratã,
Cã într-o zi va fi apreciatã.
Din banca ta, tu o priveşti cuminte,
Cum se pierde în prea multe cuvinte,
Cãpoasã pleacã, dar revine-n forţã,
Zici cã e focul, ce aprinde-o torţã.
Mica şarmantã te face sã n-o uiţi,
Şi într-o zi hotãrãşti sã o ajuţi.
O scuturi bine şi îi dai culoare,
O parfumezi şi-n pãr îi pui o floare.
Apoi priveşti cât este de schimbatã
Nu este zânã, dar nu este nici fatã,
Pricepi cã muza fãrã de înţeles,
E o poemã cu rimã în al ei vers.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Multumesc liliana, ruddy, otilia pentru rezonanta.
...ruddy, ma bucur mult ca ma citesti si orice sfat este bine venit. Scriu poezie in vers alb, dar uneori imi este dor de vremurile copilariei cand am inceput sa scriu, de cele ale adolescentei cand inca scriam poezie in rima...Oricum apreciez mult trecerea ta, experienta ta, esti un om frumos multumesc >:)<
frumos titlu, frumos si sensibil mesaj, dar nu inteleg de ce tii musai sa scrii cu rima chiar si atunci cand nu merge, isi pierde poezia din cursivitate si e pacat...cu drag!
