Trecuse Paştele de câteva zile, în casã se mai simţeau aromele bunãtãţilor şi a bucuriei. Mama era la bucãtãrie pregãtea cina. Ce nu pregãtea mama când intra la bucãtãrie?! Îi plãcea sã inventeze fel şi fel de reţete, fãcea cele mai inedite prãjituri, care îţi furau ochii atunci când le priveai şi-ţi gâdilau papilele când le gustai. Fãcea minuni şi nu obosea vreodatã trebãluind. O priveam de multe ori pe furiş din holul de la intrare, ascunsã de perdeaua deasã. Era atât de frumoasã şi bunã. Zâmbetul ei mã trezea dimineaţã şi mã învelea seara când încercam sã adorm. Uneori, când veneam de la şcoalã, o gãseam vorbind cu vrãbiile sau cu florile, pe care le plantase intr-un metru pãtrat de pãmânt, de dragul de a avea un colţ verde, în curtea noastrã mult prea micã.
Eu eram la vârsta când adolescenţa întârzia sã-mi batã la uşã, nehotãrâtã sã ia locul copilãriei. Din când în când mai scoteam de sub pat o cutie plinã cu bucãţele de material, aţe, ace, foarfece si toate cele necesare unei croitorii în miniaturã. Mã închideam în camera mea, nu foarte spaţioasã şi nãscoceam toalete vestimentare pentru pãpuşile care tronau pe maşina de cusut Ileana. Alteori îmi scoteam din altã cutie catalogul, fãcând pe profesoara cu aceleaşi chipuri dolofane şi docile. Aveam însã zile când deveneam visãtoare, tãcutã, aerianã. Citeam atunci cu o poftã nestãvilitã de frumos, scriam gînduri, versuri, trãiri. Aveam practic douã lumi în care pendulam ca între cele douã timpuri pe care le pargurgeam.
Cu un an în urmã începusem sã strâng, într-un sertar al bibliotecii, sãpunuri. Fireşte nu sãpunurile pe care le gãseam în magazinele de chimicale, ci sãpunuri ale lumii “civilizate†de care doar auzeam cã ar exista. Mama lucra la Integrata de lânã, controlor tehnic de calitate al stofelor şi primea din când în când cadouri, aşa cum se obişnuia în acea vreme. Erau zile când venea acasã doar cu un sãpun oferit de o soţie de vaporean. În alte zile venea cu brânzã, ouã, miere sau carne, aduse de vreo muncitoare ce locuia la ţarã. Toate aceste daruri erau o simplã monedã de schimb pentru bunãtatea mamei, pentru munca ei, cãci în mod sigur trecea cu vederea mici defecte de material, astfel fetele puteau lua o leafã mai bunã. Tata lucra în port la Inspecţia sanitar-veterinarã ca tehnician sanitar. Serviciul lui era o oportunitate prin faptul cã avea acces pe vapoarele care acostau în port . Orice navã era supusã unui control sanitar, mai ales la cambuzã unde se ţineau alimentele şi la popotã unde se servea masa. Trãiam vremuri închise, rupţi de civilizaţia vestului, limitaţi în tot ce era necesar vieţii, forţaţi sã gândim într-un anumit fel şi mai ales toţi la fel. Tata îmi aducea tot felul de bunãtãţi, sucuri cocacola, fanta, 7up, ciocolate, bomboane, halva si multe altele, pe care doar in poze le vedeau alti copii. Mama se bucura de cafea naturala şi de câte un pacheţel de ness, iar la bucãtãrie aranjate în borcanele tronau diverse ingrediente. Despre unele nici nu auzise, dar tata îi prezenta şi informaţiile necesare când îi dãdea acele prafuri. †Leano ãsta este un amestec de curry şi se pune la pui, la cartofi, la orez.†Ea zâmbea expertã, reuşea sã le foloseascã exact unde trebuia şi asta doar prin intuiţie. Îmi aducea tata tot felul de sãpunuri, din multe locuri ale lumii iar eu, priveam în tainã atlasul geografic şi visam cã voi ajunge acolo într-o zi. Uite aşa am început sã adun pacheţelele acelea frumos mirositoare. Le aşezasem cu meticulozitate într-un sertar al bibliotecii. Mã lãudam prietenelor cu aceastã colecţie ineditã. Le invitam acasã sã poatã atinge şi ele aceste frumuseţi, sã se poatã bucura şi ele de mirosurile acelea fine. Când mama rãmânea în panã de sãpunuri la baie sau când vroia sã facã un cadou vreunei doctoriţe, apela la mine şi colecţia mea din sertar, iar eu eram mândrã cã o pot ajuta.
Pânã în dupã amiaza aceea când tata a deschis trist uşa. Era abãtut, mohorât, mi-a rãspuns fugar la salut. A intrat în bucãtãrie cu privirea încruntatã. Simţeam eu cã ceva rãu pluteşte în aer, dar nu îndrãzneam sã-i deranjez, mã mulţumeam cu cele câteva vorbe care rãzbãteau pãnã pe hol, unde rãmãsesem. Tata avea tonul grav:
“- Mãi femeie, tu nu înţelegi cã oricând ne putem trezi cu ei la uşã?! Uite când am ieşit din port, o maşinã m-a urmãrit o bucatã de drum. Dacã a controlat miliţia şi la Istrate acasã, ãla e un simplu muncitor. Doctoru’ Ionescu nu a venit azi la birou, cicã a fost chemat sã dea o declaraţie." Mama nu zicea mare lucru doar un “îhî†din când în când, eu înţepenisem. Aveam un feling extrordinar, simţeam lucrurile înainte sã mi se întâmple. Colecţia mea de sãpunuri precis era vizatã. Nici nu mi s-a terminat gândul cã tata iese ca o vijelie cu câteva pungi negre, de plastic în mânã, pungi dintr-acelea de un leu şi merge la sertarul comorii mele. Mã uitam îngrozitã şi am întrebat stins:
“-Ce faci tata cu sãpunurile mele?†Nu mi-a rãspuns nimic, nici nu m-a privit mãcar, umpluse sacoşa cu pachete de ţigãri si sticle de bauturã neindigenã si bineinteles cu sapunuri. Am privit la mama în timp ce lacrimile îmi mijeau în ochi:
“-Nu plãnge puiul meu, le vom aduce acasã cand se va putea.†Dar eu simţeam cã nu se va mai întâmpla asta vreodatã.
Imediat cum tata s-a îndepartat, am agãţat un pulover din cuier şi am rupt-o la fugã. Simţeam nevoia sã ţip, mã întrebam de ce mi se întâmplã asta şi alergam pe aleile parcului unde mã jucam de multe ori. Am trecut strada fãrã sã privesc în jur şi am continuat galopul spre malul portului, cu gândul la durerea care zbiera în sufletul meu. M-am aşezat într-un târziu pe mal, pierdutã în frumuseţea peisajului şi a tristeţii, am reuşit sã nu mai plâng, sã nu-mi mai pun întrebãri. În iarbã o piatrã cam cât un ou de bibilicã, mi s-a lipit de mânã. Avea o formã ciudatã, era maron cu negru şi gri, o combinaţie fascinantã. Nu ştiu dacã acea piatrã era caldã sau dacã, mâna mea incinsã de lacrimi şi zbucium o încãlzise. Cert este cã m-am întors acasã odatã cu apusul, când mama începuse sa-şi facã griji, având în pumn acea piatrã.
Am mâncat în linişte toţi trei, de parcã eram consemnaţi la muţenie. Înainte sã se culce, mama a venit sã ma sãrute, aşa cum fãcea în fiecare searã. Mã vede cã ţin ceva in mâna şi mã întreabã miratã ce ascund. Desfac pumnul si-i arãt piatra. Se uitã la ea curioasã, apoi spre mine :
“-Ce-i cu piatra asta copile?†Eu mã ridic din pat şi un licãr cât o stea, îmi luceşte în ochi.
“-Mami piatra asta mi-a vorbit, am adus-o acasã. Este prima piesã a colecţiei mele. Pe asta nu mi-o mai poate lua nici tata, nici miliţia, nici nimeni.†Mama îmi surâde şi mã sãrutã pe creştet cu mult drag. Îmi pune “comoara†lângã pernã, apoi stinge lumina şi mã lasã în lumea copilãriei, de vorbã cu mine şi piatra.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Tudor...imbratisari, daca ma crezi dupa ce scriu un text...greu corectez pentru ca lacrimile nu ma lasa...Este o fila din sufletul meu cum bine ai simtit...tu care simti infinitul :)
Maria...multumesc pentru empatie, in suflet si minte am o carte, un roman...voi afisa si alte astfel de bucati din mine...cu gandul ca intr-o zi cartea mea va deveni realitate. Te imbratisez si multumiri cu drag.
Angel, ai reuşit sã mã faci sã plâng.
Un text excelent prin curãţenie şi sinceritate ( noi, cei ce am trãit acele vremuri înţelegem fiecare detaliu).
Felicitãri!
