Iubirea ca fiarã
Moto - Bah, Bach şi Offenbach
Flora-nfloritã şi mult des-floritã,
Flora â€"un nume vechi, de elitã,
Elice a inimii, trag cu putere
Doi cai dinamici, fac o avere,
Dinţii pãtrund cu cruzime în carne,
Dar pe sub dinţi, viermele doarme,
El se mãreşte, devine balaur
şi strãluceşte, parcã-i de aur.
Trece-o pisicã umilã prin parc,
Ea se izbeşte de un copac
şi se preface în tigru â€" gigant,
parcul, pe loc, devine vacant.
Aste minuni le-am vãzut eu asearã,
Flora, alãturi, e dragoste - fiarã.
De când nu-mi mai e fricã de moarte ,
Mã plictisesc, aş spune, chiar foarte,
Nu mã mai sperie cancerul, SIDA,
Motocicleta, camionul, Astrida,
Astrida e numele bietei cãţele
Care provoacã multe belele,
Noaptea, Astrida, ca-n Baskerville,
Urlã-n spre lunã c-un timbru viril,
Ronţãie stele, soare, comete,
Iar în oraş nu mai sunt fete,
lumea e-nsãrcinatã, aşteaptã
luna a noua sau , poate pe-a şaptea.
Bate la miezul nopţii un ornic,
Omul de treabã este şi spornic.
Ornitoringul de vinã e-n toate,
Asta citeşti în oricare carte.
BORIS MARIAN
|
