Trecu moartea prin mine,
Mã lasã-n pace,
Pãşesc printre ruine,
Cu carapace,
Ca o ţestoasã mã simt,
Doar creierul umblã,
Ca-ntr-un tablou de Klimt,
Mai fac o tumbã,
Scoate limba la mine
Cine vrea, cine poate,
Nu mã plâng, nu mã ţine
Nici viaţa în rate.
O, zile, voi zile de teamã
şi de speranţã, capete
de regi decapitaţi,
ore, picãturi de sânge
regesc, nimeni nu ştie
unde-i regatul dispãruţilor atlanţi.
Mâini ce semneazã
Condamnãri la moarte,
Procese de conştiinţã
Cu uşile închise, zile,
Voi zile, jocuri de noroc
Pe o estradã netedã, rostogolite bile,
Zaruri, capetele noastre obosite.
Inocenţa-i o crimã?
Rãspunde, regicide.
BORIS MARIAN
.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Da. E frumos sã treacã moartea prin tine şi sã te lase-n pace. Şi eu aş vrea sã mi se întâmple mereu asta!
Mai ales cã, se pare, oferã şi un bun prilej de aduceri şi luãri aminte, cu o vizualizare la superlativ. Plãcut poem! Tot înainte!
