Nu pot sã mã mişc.
În proasta mea evoluţie
Din maimuţã am crescut precum un copac.
Şi însetat şi flãmând
Am coborât cu mai bine de jumãtate din corp
În adâncul zemos şi împânzit de ape.
Încãrcat de instinct şi de vibraţiile
acestui
Creier animalic
Nu fac altceva decât sã nãpârlesc în fiecare
toamnã
Şi sã mã-nfrupt ca un nebun din mine.
Pânã acum am o sutã de crengi de soare
Şi tot atâtea crengi de lut
Şi încã n-am reuşit sã cuprind întregul
univers între ele.
De un mileniu şi mai bine de ani
Bezmetice maimuţe cu chip de om
Începând de la Adam şi Eva
Pânã la roboţi gigantici cu fierãstraie în
loc de braţe
Urcã nestingheriţi pe crengile-mi putrezite
de secole,
Iar eu am dat cu creştetul de bolta cereascã
În fuga aceasta de a-mi pãstra
Merele de aur.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
nu atit de "insetat si flamind"incit sa nu-ti doresti sa pastrezi"merele de aur".numai din instinct?
