De ce se stinge piatra din ape
Când strigãtul vremii seci ºi uscate
Ne doare pe toþi, ne doare pe toate ?
Ce greu e sã fi unul din cei,
Ce stârnesc din noroaie simþiri viclene
Ca Zeii Olimpici în baluri mondene.
Þi-e bine cu ai tãi, cei nouãzeci de sfinþi,
Cu Dumnezeul tãu, cu Maica ta ?
Ce poate a veghea, ce poate a-ngropa
Sticliri de prunc ºi dulcile dureri,
Ca pe securi ce-ºi pierd lumina
În scoarþa de mormânt ºi-n dor ca luna.
De ce doar eu ca sã rãmân mai pot,
Cu braþe reci ºi pietre în priviri ?
Eu singur mã aºtern la veºnice sfinþiri,
Cu pieptul de înger, pe altarul de oase.
Eu, cel ce doare, cel ce vã cuvântã,
Eu, cel ce moare, desvelire sfântã.
