Sã uit, cum aş putea? E prea târziu,
sã-mi neg viaţa-ntreagã prin cuvinte
şi sã m-ascund, umil, dupã-o idee,
la care ieri nici nu luam aminte.
Sã uit, cum aş putea? Mã doare încã
truda acelor nopţi şi zile slute,
când încercam sã dovedesc cã sunt
fãuritor de adevãruri absolute.
Sã uit, cum aş putea? Mai am coşmaruri,
ce mã trezesc înlãcrimat în noapte
şi-aş vrea sã-atrag tot zgomotul din lume
s-alung din juru-mi obsedante şoapte.
Sã uit, cum aş putea? Poate în ceasul
în care mã desprind de pãmântesc
şi firav şi umil m-aplec în tihnã,
în faţa solului dumnezeiesc.
