Viaţa te poartã prin situaţii care te marcheazã pentru totdeauna. Sau cel puţin aşa crezi. Apoi, timpul alunecã în jurul tãu şi te trezeşti cã încerci din rãsputeri sã-ţi aminteşti şi nu mai poţi. Capacitatea omului de-a uita este absolut formidabilã şi de cele mai multe ori beneficã. Spun de cele mai multe ori, deoarece sunt şi situaţii în care ar fi excelent sã nu uiţi.
Acum câţiva ani, am avut un abonament la o firmã de telefonie mobilã. Dupã un timp m-am mutat la alta, de care nu sunt deloc mulţumitã. Ba nu am semnal, ba nu funcţioneazã telefonul care este de cea mai slabã firmã dar singurul potrivit acestei reţele... Îl pot folosi numai în anumite locuri, special amenajate pentru convorbiri telefonice. Bineînţeles cã nici nu poate fi vorba de-a primi sau da un telefon de pe o şosea, fie ea şi europeanã sau de undeva dintr-o localitate care se situeazã peste nivelul mãrii.
Mã gândesc, mã sucesc şi apoi mã hotãrãsc sã-mi reiau primul abonament.
Singura mea problemã este cã nu-mi amintesc de ce am renunţat. Nu-mi amintesc şi pace. Sã fi fost ceva supãrãtor? Nu, dacã ar fi fost ceva important, ţineam eu minte... aşa cã, hai sã-mi reiau abonamentul şi apoi mai vedem noi.
Totul decurge cum nu se poate mai bine. Nu am datorii la furnizorul de telefonie mobilã aşa cã se încheie repede un contract ce pare destul de avantajos. Ba mai mult, sunt proaspãta posesoare a unui telefon nou, care deşi e cel mai slab din ofertã, e cu mult mai bun decât telefoanele avute de mine. Uite aşa aratã un om fericit. Nu-mi rãmâne decât sã dau sfoarã în ţarã şi sã anunţ prietenii şi colaboratorii de schimbarea numãrului de telefon.
Nu simt nici un regret. Ba chiar mã bucur de o micã schimbare. Totuşi, întrebarea aia sâcâitoare nu-mi dã pace :â€ţcare o fi fost motivul pentru care am renunţat?â€
Adorm visând telefoane performante cu camerã foto şi mai ştiu eu ce accesorii. Sunã...
Telefonul cel nou sunã... mã dezmeticesc cu greu, apoi rãspund somnoroasã. Aud muzicã şi râsete. Cât o fi ceasul? Oh, tocmai a trecut de ora 1 noaptea. Închid telefonul şi-l aşez cu grijã pe noptierã. Deh, o fi fost o greşealã...
Adorm. Visez cã lucrez la o agenţie de telefonie mobilã.
Sunã...
Telefonul sunã iar. Acum, cine o mai fi? Rãspund. Aceleaşi râsete şi aceeaşi muzicã house. Ceasul aratã ora 2 şi ceva.
Încerc sã nu mã enervez şi sã adorm la loc.
Nu mai visez nimic. Adorm greu deşi mã simt obositã. Un timp, mi-aud inima în tâmple...
Sunã...
Iar? Of, abia e trecut de trei. Desigur! Tot nu e nimeni, e acelaşi haos house.
Şi-atunci, brusc, mã inundã crudele amintiri...
Da. Mi-am anulat abonamentul din cauza apelurilor aiurea primite la cele mai nepotrivite ore.
Acum, pot dormi liniştitã, mi-am amintit.
Adorm zâmbind, dupã ce apãs butonul â€ţsilenţiosâ€...
În jurul meu totul se rotogoleşte, cãrţile cad de pe rafturi, tablourile se clatinã, paharele se sparg alunecând de pe masã...e un dezastru total...obsesiv, mã gândesc cã ar trebui sã mã adãpostesc sub tocul uşii dar nu fac nici un pas. Zgomotele cresc în intensitate. Par nişte explozii necontrolate...apoi, se aud strigãte...
â€" Eşti acolo? Ce-ai pãţit? E trecut de 8! Te sun de mai bine de o orã!!!
