Chiar n-am vrut sã te tulbur...
am deschis doar uşa
cãtre cuvintele înroşite de soare
care ne priveau râzând,
crezându-ne
orbiţi de lunga noapte provincialã.
N-am crezut c-o sã mi te alãturi...
Tu, cel care dai atâta importanţã amãnuntelor
şi nu pãrãseşti niciodatã
poteca raţiunii,
te-ai hotãrât dintr-o datã.
Sigur cã mã bucur,
era dorinţa mea,
dar mã simt cumva, vinovatã
şi mai ales responsabilã
pentru tine.
Ai rãmas captiv
alãturi de mine
la bine şi la rãu,
pânã când...
