Mult rãsun-a jale gândul risipit în spuma minţii:
,,Cât urãsc zilele-n care mi se tot ceartã pãrinţii!â€
Fãrã sens şi fãrã rost mã închid într-un altar...
Aştept sã se spargã valul, s-o ia de la capãt iar.
Tremurã ceva în aer, şi în gânduri, şi în mine-
E teama ce-nlocuieşte un clişeu numit ,,mai bineâ€;
Intrã-n noi-urãsc hazardul-ne pãtrunde în plãmân,
Ne gândim în cor la fraza:,,Eu aici nu mai rãmân!â€
În urechi ca niste suliţi douã voci se sparg, se luptã.
Sã fie familia?Aşa zis-a ,,din rai ruptã?â€
Hai sã le ignorãm lupta, în altar sã ne-ncuiem,
Dar în noi se-nfipse glasul şi în toate ce vedem...
S-a revãrsat Niagara pe obrajii unei mame.
Nu pare un vis, nu-i dramã, e colecţie de drame...
Este greu sã fii pãrinte?! Copilul duce poveri
Crude, mute şi stridente din certurile de ieri...
Priveşti mic, fãrã putere, cum se ciocnesc doi titani;
Te mângâie însã gândul cã vei fi liber peste ani...
Gândirea e Universul, familia a fost altar...
E linişte, dar în curând o iau de la capãt iar...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Eu am scris poezia, dar nici eu nu o puteam comenta mai bine.Ati surprins in comentariul dumneavostra mesajul pe care am incercat sa-l transmit si ma bucur ca el a fost atat de bine inteles.
Va multumesc pentru comentariu.
