Fugi!S-aud...Sunt paşi grãbiţi ce-aleargã între lumi
Şi câţi oameni or fi jertfiţi pentru-aşa minuni...
Ascunde-te!Sunt iarãşi ei!De ce vor a te prinde?
Rãutatea lor nu pare margini a cuprinde...
Tu...cine eşti?Nu spui?Dar deja intuiesc...
Cu ochii minţii mai uşor mistere se zdrobesc!
Ce le-ai fãcut?Dar ce puteai tu rãu sa-nfãptuieşti
Cu-aşa privire de zânã din basme şi poveşti...
Ei sunt doar puştii zvãpãiaţi ce se vor mai maturi
Şi fãrã tine cred ei oare c-ar arãta mai duri?
Da’ntr-o zi când în oglindã vor privi agale
Vor constata tare surprinşi cã s-au adus de şale,
Cã nu mai sunt aşa agili ca odinioarã
Şi-or observa triste schimbãri ce-au început s-aparã.
Ceasul merge fãrã stopuri când nu mai eşti un pici
Pânã constaţi o greutate când vrei sa te ridici...
Ajunge!De ce vor sã creascã,sã te lase-n urmã?
Sunt toţi orbiţi de-aceastã modã...Se poartã ca o turmã.
Îşi vor da seama din oglindã c-au flori de mar în plete
Şi-atunci te-or striga tot pe tine,te-or striga în cete...
Tinereţe fãrã bãtrâneţe şi viaţã fãrã moarte
Eşti tu,care nu-i laşi pe ei mãşti de plâns sã poarte...
Experienţã,dar şi modã-de asta te alungã
Pânã-ntr-o zi când faţã-n faţã cu moartea or s-ajungã.
Nu spui nimic?...Dar de ce oare doar cu privirea grãieşti?
-Deoarece în a ta lume doar când taci vãd cã lipseşti.
Când vorbeşti nimeni n-aude mai nimic din tot ce spui
Şi eu sigur am obosit sã deţin vocea nimãnui.
Lumea ta-i numai în tine şi eşti singurã-ntr-o lume;
De nu vorbeşti nimeni n-a şti preascump al tãu nume,
Eşti condamnatã a muri-nainte sã te naşti
Aşa cã,scumpa mea copilã,doar în minte-mi stele paşti.
Nu pot sã-ţi spun când anume în lume pot sã-ţi fac un loc,
Poate cã ape vor seca şi timpul o lua foc
Pânã ce astã crudã lume sã se dovedeascã
Demnã,veşnicã copilã,aici sã te primeascã...
NOTÄ‚: â€ţVeşnica copilã†este inocenţa,copilãria alungatã de proaspeţii adolescenţi.
