Pãmântul acesta îngândurat
şi frãmântat de atâtea nelinişti
mã iubeşte
l-am simţit când l-am atins
cu talpa desculţã
mi-a dãruit cãldurã şi rãcoare
mã primeşte cu dragoste
şi-am înţeles cã mã vrea
şi eu simt
când mã îmbrãţişeazã
în freamãt de verde şi galben
el are nevoie de mine
ştiu
mi-a arãtat de atâtea ori
mi-a şoptit
cã şi copacul acela uitat de timp
zâmbeşte în ramuri
când sunt aproape
mã cheamã cu şoapte de vânt
mereu mã cheamã
şi eu vin
nu pot sã-l las singur
îmi pasã
şi nu pot sã trec dacã ştiu
sunt
singura lui nãdejde
