Bãtrâna mocãniţã
pufãie încet
înaintând în inima sãlbãticiei
privelişti ce intrã-n uimire
în pasteluri de toamnã aurie
când fâşii de brazi verzi
cu miros de rãşinã
sprijinã cerul
apoi trecem brusc prin fisura din munte
soarele viclean îşi îndeasã
în fundul buzunarelor adânci
toatã lumina
obligându-ne sã privim
cu ochii beznei
înfiorat de scrâşnetul prelungit al şinei
percepi totul prin inimã
ai putea chiar sã- i numeri bãtãile
o limbã de luminã se naşte domol
şi negura mototolitã
rãmâne în urmã
dincolo de ceţuri
ne-mbrãţişeazã seninul cerului
limpede ca izvorul ţîşnit de sub munte
în timp ce mocãniţa pufãie de zor
şuierând vioaie printre vãi abrupte.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
M-ai dus cu tine acolo, in inima salbaticiei. Textul asta nu e o poezie oricat mi-ar fi si mie si tie drag muntele dar chiar ti-am simtit bataile inimii si lectura lui mi-a fost draga.
