E ca o furtunã
aceastã linişte matã
doar sufletul mai are
o fereastrã deschisã
spre albastrul cer
un fir
prin care mai picurã
cate-o speranţã
care ne mângâie .
Simt
cum gândurile bune
îmi înfãşoarã inima
în miresmele verii
aş fi vrut sã-mi vindec tãcerea
cu rostirea vorbelor tale
blânde şi limpezi
dar în aceastã vale
a plângerii
numitã viaţã
n-o sã ştim niciodatã
de ce şoaptele
s-au trezit tremurânde
la umbra gândului pribeag
fãrã a putea
demonstra
iubirea.
Cât mai picurã (în valea plângerii numitã viaţã) câte o speranţã şi sufletul mai are o fereastrã deschisã, vom demonstra iubirea.(am vrea sã credem dar..n-o sã ştim..).
Condeiul tãu a scris frumos.