Ne aşterne cu uitare pãmântul
dar amiaza speranţei mai are
grãdinile verzi
îi simt mireasma veşniciei
în foşnetul frunzelor fremãtânde
şi -n aroma salcâmilor despletiţi
doar de-aş fi albinã
aş mai simţi dulcele vieţii
l-aş aduna pe îndelete din polenul tuturor florilor
iar apoi
l-aş împarţi picãturã cu picãturã
pentru fiecare câte un bob
pentru fiecare vis
câte o spiralã albastrã
şi aripi
aripi albe
pentru a putea atinge cu sufletul
cerul promis.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Superb...imi aminteste de o speranta... de o lumina.. de o copilarie tarzie...
