Noi doi am prins curcubeul
de capete şi l-am fãcut
arc peste timp
ne-am aşezat piatra de cãpãtâi
cultivând cu grijã grãdina
iubirii din suflet
şi am plantat doua mlãdiţe
în acest pãmânt roditor
noi doi
suntem doar şoapte în univers
propovãduim lumina
şi cântãm pacea
pãşind pe vârfuri
vom pãtrunde în noaptea adâncã
iar mâinile noastre
vor mângãia stele.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Multumesc frumos pentru lectura si coment.Ma simt onorata !
Frumos început de poem! Şi o aranjere perfectã a versului. Cred cã e o reuşitã, poate cu excepţia finalului, care mi se pare mai coborâtor... deşi se întâmplã sus, în univers.