muzica lui Chopin se aude şi-acum la tine-n valizã
de parc-ai fi meritat sã-l iubeşti atât de mult.
versurile lui Blaga au rãmas pe biroul rãvãşit de furia ta
de parc-aş fi meritat sã ascult nãmolul lui cum naşte muze.
firele de iarbã care mi-au crescut în casã le-am lãsat necosite
cu gândul cã vom sta culcaţi cu capu-n ele.
n-au crescut prea mult, sunt atât cât sã-ţi vãd privirea
fãrã sã-mi susţin gâtul vertical cum nu l-am ţinut niciodatã.
ferestrele s-au mâncat pe ele însele
uşurând munca numeroaselor termide ce-aveau sã coboare la vale
din poala mea îngreunatã de picioarele smulse din ele.
şi-acuma din chica mea secãtuitã curg şiroaiele de bulbi de sare,
dar nu dau naştere în cãderea lor niciunei flori.
Nu-i de mirare c-ai fugit fãrã sã vezi tavanul meu-punte de lux cu-n punct în centru.
