ştiam c-ai sã te-ntorci dupã ochelarii de soare de astã varã,
dar n-ai fi vrut nici tu sã vezi cum stau pe mine
spuzele de dupã nouri, de dupã baldachinul
unde te-am ascuns când se-ntorceau acasã anii mei
de care mi-era teamã;
ştiai cã-mi vin pãrinţii rãuvoitori cu secerea, ciocanul şi
un braţ de paie;
aşa c-am zis sã fug de tine.
oare ai sã poţi usca neadevãrul pânã-n unghii scufundat?
oare-ai sã uiţi de cãnile pe care le ştergeam de ruj în loc sã le ţin amintire?
ştiu, n-ai trãit nicând la fel în apã ca şi pe uscaturi,
n-ai cunoscut pânã la mine nici amfibian şi nici reptilã,
nici n-ai crezut c-ai sã te logodeşti cu-n soi de broascã
ce orãcãie în turmentãri şi-n boli voite.
n-ai sã mai ştii de mine poate niciodatã,
m-a înghiţit o ştiucã,
dar am la mine o canã cu ruj de buze.
