în mijlocul ploii
inima îmi va desena pe obrazul castaniu
conturul unei lacrimi
vântul…
şi el îşi va aminti de mine
într-un gând
eram c-o adiere
destinului
îi mai caut încã forma…
dar ştiu de pe acum nuanţa care va sacrifica
toate culorile
aşa cum lumina
ştie curcubeul
fãcându-şi din asta un titlu de glorie
o frunzã desprinsã de ram
mã va întreba dacã mai e timp de-o amintire
însã ultima clipã n-are loc pe pânzã
un munte îmi va întoarce anii
în oglinda timpului
întinerind
sã îşi scrie de pe acum
durerea trecerii în nefiinţã
