Obrazul soarelui parcã s-a frânt
În mii de cerculeţe
Ce unduiau sfioase-n vânt
Dând astrului bineţe.
Au înflorit de timpuriu
Prin stropii mari de rouã
Cãtând spre cerul azuriu
Cu gândul sã nu plouã.
S-au îmbiat din rãsputeri
Corola sã-şi desfacã
Tânjind mereu spre depãrtãri,
Neîmplinite parcã
Şi aşternând covor gingaş
În calea cui apare
Sã le dezmierde pãtimaş
Din ochi c-o sãrutare.
Au adunat în trupul mic
Cãldura dimineţii
Şi necerându-ne nimic
Aduc ofrandã vieţii,
Albinelor le zãmislesc
Armuri din pudrã finã
Iar zumzãitul lor firesc
Treptat le mai alinã.
Bondari pufoşi şi rãguşiţi
Fac iarba sã tresarã
Şi fluturii nestingheriţi
Nu se sfiesc s-aparã.
Un cuc se-aude sacadat
Din tufe de rãchitã,
Doar vântul s-a-nteţit mirat
Gonind un nor în pripã,
Lãsând un soare fericit
De limpezimi albastre
Şi un tãrâm de pãpãdii
Îndrãgostit de astre.
versurile tale mi-amintesc de toparceanu.imi place rima,titlul si epitetele, metaforele din poem care ii dau muzicalitate.imi place ca ai incercat si altceva decat epigrame.felicitari!
