In memoria bunicii mele Elena care multa vreme mi-a tinut si loc de mama
Când de la muncã,obosit,veneam adeseori
Cãldura casei mã primea iar paşi nerãbdãtori
Îi aduceau trupul mãrunt şi chipul ce zâmbea
C-o vorbã bunã în priviri pãrând a mângâia.
Atunci se prãbuşeau şi griji sau orice supãrare
Iar tihna-ncet se aşternea atotstãpânitoare.
Atât de bine ocrotit cu sufletul şi gândul
Ne adânceam în povestit pierzând clipelor rândul,
Fuiorul nopţii despletea curând priviri de stele
În timp ce glasu-i ascultam,mã-nveşmântam cu ele
În vise,întorcând tãcut a vieţii înc-o filã.
Apoi o alta...au trecut pãşind fãrã de milã...
Dorul de mam-a reuşit adesea sã-mi cuprindã
Îndepãrtând gândul orfan , când viaţa mi-o perindã,
Şi de-au trecut atâtea seri,departe-acum de ele,
Bunica,mama îmi trimit priviri din douã stele.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Da, amintirile despre doua fiinte minunate.Multumesc ellylena!
