Oameni gospodari pe valea Gurghiului.La fel şi personajele povestirii noastre,dintr-o comunã rãsfiratã printre dealuri pânã hãt departe.Aurelia îndrãgea copiii,harul şi priceperea ei contribuind la înzestrarea multor generaţii de elevi cu sãmânţa generoasã a cunoaşterii,Ioachim,gospodar de nãdejde al localitãţii,ales mai apoi în funcţii publice pe care le-a onorat cu seriozitate şi pricepere.Casa o construiserã în apropierea râului Gurghiu,feritã de posibilele revãrsãri ale acestuia dupã ploi,curtea mare forfotind de pãsãri,despãrţitã printr-un grajd şi un fânar de o livadã întinsã,plinã de meri şi pruni. Primãvarã,aerul limpede purta strãlucirea soarelui oglinditã în coroanele înflorite ale pomilor,zumzetul harnic al albinelor,tinereţea ivitã la tot pasul pe aceastã vale rodnicã,mirosul de pãmânt împrospãtat de apele Gurghiului...Zile blajine dinaintea sfintei sãrbãtori a Paştelui.Gospodinele fãceau pregãtirile cele de trebuinţã într-un ritual bine stabilit de generaţii.La fel şi Aurelia,nu-şi mai vedea capul de treburi când o observã pe Lucreţia,fetiţa ei de aproape patru ani,rânduind câteva hãinuţe într-o nãframã mai largã. â€"Da ce faci tu acolo,draga mamii? -Adun aine,rãspunse
fetiţa. â€"Şi de ce le aduni? -Pentcã vleau sã mã mãit! Abia stãpânindu-şi uimirea şi apoi râsul,mama o întrebã din nou: -Şi cu cine te mãriţi dragã? -Cu Doel. Rãspunse serioasã Lucreţia din vârful scãrilor de la intrare.Scãri lângã care Dorel,un bãieţaş blond şi firav,de vreo patru ani,îşi aştepta cu gravitate viitoarea mireasã.Purta nişte pantaloni scurţi şi o cãmaşã,mult prea largi pentru el,probabil rãmase de la un frate mai mare.Amuzatã,Aurelia îi conduse pânã la poartã,apoi îi urmãrii cu privirea pânã ce intrarã în curtea vecinã,la pãrinţii lui Dorel.La scurt timp,pe când frãmânta aluatul pentru cozonaci,se pomeni cu Lucreţia cu tot cu bocceluţã din nou acasã. â€"Ce s-a întãmplat draga mamii? De ce te-ai întors aşa de repede? -Pentcã au zis sã aduc dulapul nost.Şi e gleu!Şi nu mai vleau sã mã mãit! Dorel era la gard,trist,privind printr-o crãpãturã.Ce-o fi fost în mintea lui? Prima zi de Paşte,soare,lume îmbrãcatã frumos venind de la bisericã.Ajunşi acasã,parinţii Lu- creţiei au vrut sã le facã o bucurie copiilor şi au ascuns ouã vopsite în iarba din grãdinã.I-au chemat şi pe Dorel şi pe fraţii lui sã caute ouãle aduse de iepuraş.Copiii nerãbdãtori s-au risipit în grãdinã,cãlcând cu grijã şi bucurându-se de fiecare datã când gãseau un ou vopsit.Numai Dorel privea neâncrezãtor,stând de-o parte abãtut. â€"De ce nu cauţi şi tu ouãle aduse de iepuraş,Dorele?Întrebã Aurelia. â€"Pentru cã nu iepuraşul aduce ouã.Tu le-ai pus în iarbã,rãspunse copilul nesigur. A fost o zi frumoasã pentru toatã lumea.Copii s-au bucurat de ouãle vopsite,de dulciuri,de vremea de afarã,de jocurile nesfârşite...apoi seara i-a adunat pe la casele lor.A doua zi,dis de dimineaţã,Aurelia se pomeni cu Dorel la uşã. â€"Tanti Aurelia,nu vrei sã mergem sã mai cãutãm ouã de la iepuraş în grãdinã?
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Adevarat a inviat!Multumesc pentru vizita si comentariu,doamna.
Pentru cã e ziua Sfintelor Paşti, spun mai întâi CRISTOS A ÎNVIAT ! Am citit povestioara cu trimitere la aceastã mare sãrbãtoare a creştinilor. Am gãsit preocupãrile celor mari, în preajma sãrbãtorilor, dar şi preocupãrile copiilor cu gând de cãpãtuire. De data sta, o cãpãtuire cu bãieţelul din vecini. De obicei, copiii mici se însoarã ori se mãritã cu pãrinţii, dar aici alta e alegerea. Povestirea ne duce cu gândul la copilãria noastrã. Felicitãri.
Nicule ma bucur pentru ca ti-am starnit amintiri placute cu aceasta povestire,iti multumesc pentru urare si iti doresc la randul meu un Paste fericit alaturi de cei dragi.
De data aceasta cred ca te inseli.Daca lumea se bucura de sarbatoare si de ziua frumoasa nu puteam sa scriu ca este trista,ca sa fac placere unor persoane abatute...Este un moment de viata pe care l-am descris impletind realitatea si imaginatia.Iti multumesc pentru trecere si iti doresc sarbatori fericite.
