Zarvã multã în piaţa mare.Clienţi de tot felul,vânzãtori la fel.Auzeai vorbindu-se ba româneşte,ba ungureşte,ba ţigãneşte,ba amestecat.Oricum domnea o atmosferã plinã de dinamism,de culoare,dar fãrã accente agresive.Comercianţii încercau sã-şi atragã clienţii din priviri,cu tarabe bogate,cu vorbe meşteşugite,cuvântul magic fiind negociere.În curând m-am pierdut în acea forfotã de glasuri şi de oameni,cântãrind din priviri câte ceva sau cumpãrând altceva.Mã opream când şi când schimbând o vorbã cu vreun cunoscut sau cu vreunul dintre vânzãtorii pe care îi ştiam din vedere.La un moment dat cineva mi-a atins braţul,m-am rãsucit şi am fost îndatã ispitit cu nişte perechi de ciorapi de cãtre o ţigancã tânãrã şi voinicã.Fãcea reducere dupã reducere numai ca sã te convingã.De poalele multicolore ale fustelor ei se ţinea cu nãdejde un bãieţaş de vreo patru-cinci ani tãcut şi parcã puţin speriat de forfota din jur.Le-am zâmbit şi am trecut mai departe.Tarabele s-au succedat una câte una şi iatã din nou o figurã cunoscutã.Era un bãrbat care fãcuse naveta cu trenul ca şi mine în oraşul vecin.Ne ştiam de atunci.Îi plãcea şi apicultura,iar din când în când rodul muncii îl aducea la piaţã.Aici am zâbovit mai mult,politicã,sport şi alte subiecte le-am dezbãtut fãrã grabã pânã când inspirat a sunat telefonul mobil,iar glasul consoartei m-a grãbit spre casã.
La întoarcere altã cunoştinţã,o doamnã din vecini cu care îmi fãcea întotdeauna plãcere sã mã întâlnesc.Şi astfel în compania acesteia am strãbãtut furnicarul de oameni spre ieşirea din piaţã.La semafor ne-am încrucişat cu ţiganca care încercase sã-mi vândã ciorapi.Privea neliniştitã în jur,iar la un moment dat s-a oprit în mijlocul trecerii de pietoni şi a început sã strige deznãdãjduitã:
-Texas,Texas!
Semaforul şi-a schimbat culoarea,câteva maşini au început sã clacsoneze.Å¢iganca a mai fãcut câţiva paşi pe zebrã fãrã a o pãrãsi.
-Texas,Texas!Se auzi din nou.
Ne-am îndepãrtat destul de mult,dar strigãtul Texas,Texas se auzea cu intermitenţã tot mai slab pânã când a încetat.
-Probabil cã l-a gãsit,îmi spuse zâmbind doamna de lângã mine.
Tãceam nedumerit.Texas,mi-a explicat,este copilul ei surdo-mut pe care îl pierde din când în când.
-Am mai asistat la scena aceasta,copilul are obiceiul sã se ascundã şi sã tacã...chitic.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Asa este,am scris-o la primul impuls si mai am multe de imbunatatit.Multumesc pentru tot!
Ai compensaţii în poezie. Lucrarea de faţã are douã variante de umor regãsite în momentele cînd ,la piaţã se negociazã....eu n-am prea înţeles de ce este nevoie sã se negocieze şi nici nu depun efort sã înţeleg..aici se poate crea momentul de umor.În povestirea ta ,dacã copilul nu era surdo-mut ,chestia era perfectã la care se adãuga şi statura,poziţia ,expresia ţigãncii(care-mi dau seama cum stãtea în mijlocul strãzii) ,strigînd Texas ! Cu puţin efort ,dacã vrei, poţi.Oric
4.
Am incercat sa redau un moment de umor involuntar din noianul pe care viata ni-l ofera zi de zi.Nu am reusit.O semnificatie importanta pentru mine are faptul ca probabil te-am pierdut ca cititor.
