Eram elev într-a cincea.În şcoalã exista un cerc al micului naturalist şi un spaţiu mic destinat plantelor.Activitatea cercului era condusã de o profesoarã sârguincioasã,dedicatã materiei pe care o preda şi care a strâns în jurul ei suflete şi minţi tinere,cu dragoste pentru naturã.Îmi plã- cea nespus de mult sã particip la întrunirile acestuia,armonia pe care o gãseam acolo şi cunoş-tinţele pe care le dobândeam mã determinau sã fiu mereu prezent.La colţul micului botanist,iu- bitorii plantelor aduceau câte una într-un ghiveci,îngrijind-o apoi cu multã atenţie.Într-o bunã zi a apãrut un ghiveci mic adãpostind un fir de ghiocel,pe care îl udam cu drag de câte ori era nevoie.Mugur din sau de zãpadã,neprihãnit şi tenace,mica plantã obişnuitã cu zilele reci,pipãi- te de un soare cu dinţi,nu s-a adaptat prea bine la confortul din încãperea încãlzitã generos a şcolii.La scurt timp ghiveciul meu a dispãrut de la locul lui fãrã ca eu sã fiu înştiinţat.L-am gãsit aruncat la rampa de gunoi...Un amestec de tristeţe şi nedumerire m-a urmãrit tot drumul spre casã.Blocul în care locuiam se învecina cu o curte împrejmuitã de un gard înalt şi suprave- gheatã cu strãşnicie de o bãtrânã ursuzã.Vorbea greu româneşte,rostogolea cuvinte pocite dupã noi şi ne fugãrea cu mãtura când ne prindea cã sãrim gardul dupã fructe. Stãteam la fereastrã şi atunci mi-a venit ideea cea bunã.Am coborât în grabã cu bulbul de ghiocel în mânã,am sãrit peste gardul bãtrânei şi ajuns în grãdinã am ales un loc ferit lângã o tufã de coacãze,unde l-am îngropat. Au trecut zilele,saptãmânile de primãvarã,apoi întregul an.La începutul primãverii urmãtoare, într-o zi cu soare blând,stând la fereastra dinspre grãdina bãtrânei mi-am adus aminte de plan- ta sãditã lãngã tufa de coacãze.Am sãrit gardul şi l-am aflat acolo,firav,tremurând în primãvara vieţii,alb şi verde,un lujer de ghiocel.Bãtrâna m-a încolţit,nedumeritã şi nehotãrâtã cu veşnica mãturã în mânã.Ce cãutam eu acolo când nu erau fructe,nu era nimic care sã te ademe- neascã? Nu am fugit.Era prima oarã şi hotãrât şi senin,copilãreşte i-am arãtat floarea.A rãmas ca nãucã câteva clipe,apoi s-a apropiat blajin de mine,zâmbind a rostit ceva care semãna cu o vorbã bunã şi mi-a atins a mângâiere capul.De atunci am sãrit fãrã grijã gardul bãtrânei ve- ghind ghiocelul meu.Nu am mai luat niciodatã fructe de la ea. În toamnã grãdina bãtrânei a fost împãrţitã în douã de o conductã şi alte lucrãri care au adus pãmânt proaspãt peste tufa de coacãze.Urma sã se construiascã un nou bloc de locuinţe pe acel teren.Iarna a trecut,a urmat o primãvarã apãrutã nesigur,dar pe bãtrânã nu am mai vã- zut-o niciodatã iar ghiocelul a dispãrut sub fundaţia de beton a noului bloc.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Imi cer scuze pentru erori.Initial textul a fost postat in alta parte iar dupa copiere unele cuvintele aflate la capat de rand au ramas despartite in silabe.Multumesc pentru comentariu!
