A fost odatã,pe meleagurile de unde Ştefan cel Mare îşi aduna o parte din rãzeşimea pentru oaste...Oameni blajini,cu graiul domol şi dulce,care se dezlega binişor dupã câteva pahare de vin acrişor de regiune.Eram angajat al dispensarului medical din localitate,dispensar aflat la:o margine de sat,o margine de drum,o margine a cimitirului,o margine din lunca unui pârâu,o margine de deal,o margine de lume... Beneficiam de o încãpere din incinta dispensarului mobilatã cu gust:un pat metalic de spital,acoperit de un sac de dormit,o masã mare,valiza cu care am fãcut armata (în loc de scaun),douã rafturi mobile înţesate cu volume de specialitate,o fereastrã joasã cu triplu scop,evacuare rapidã în cazul unui cutremur serios ori frigider de ocazie şi contactul permanent cu lumea mare,un aparat de radio VEF.Nu aveam grija gândurilor negre,consultam aproape tot timpul,frecvent dupã oarele de program,fie noapte,fie zi,fie sãrbãtoare,fie... Nu mã gândeam sã mã plâng cuiva,îmi plãcea foarte mult munca mea şi aşteptam cu bucurie scânteia din ochii şi vorba pacienţilor care se simţeau mai bine.Am ajuns de asemenea un bun cunoascãtor al borşurilor,de cartofi,de fasole,de urzici,de zarzavat,de pasãre...şi al ouãlor prãjite.Cu personalul mã înţelegeam bine.Majoritatea erau femei şi aveau aproape întotdeauna dreptate(sau întotdeauna).Programul de teren era încãrcat.Multe vizite la domiciliul copiilor 0-1 an,o periodicitate riguros stabilitã şi obligatoriu de efectuat,vizitarea gravidelor,a lehuzelor,etc.Micã,latã,cu o circumferinţã generoasã a taliei,picioare scurte şi gambe uşor încovoiate,moaşa noastrã pãrea o gãluşcã copleşitã de gravitaţie.Era o femeie cumsecade,cu o gospodãrie pusã la punct şi o activitate profesionalã dominatã de seriozitate,cu multã experienţã în spate,de ca-re beneficiau generos grupele de pacienţi amintite mai sus.Din pãcate,nu cred cã aceeaşi pã- rere o avea şi iapa bãtrânã a dispensarului,care pãrea sã suporte tot mai greu deplasãrile frec- vente pe teren şi corecţiile din biciuşcã(şi ele mai frecvente) ale moaşei.Şi iatã,într-o zi,clipa dulce a rãzbunãrii.Era primãvarã,zi seninã şi împreunã cu cele douã-trei asistente stãteam la intrarea în dispensar bucurându-ne de soare.În faţa noastrã o tufã mare de iasomie proaspãt înfloritã.Grãbitã,moaşa abia întoarsã de pe teren,a coborât din şaretã,nu a legat iapa şi prost inspiratã a trecut prin faţa ei.Atât i-a fost.Cu o vigoare strânsã într-o lungã aşteptare,cu buzele încreţite,urechile lãsate şi nechezând dizarmonic şi victorios,iapa o puse pe fugã pe moaşa descumpãnitã câteva clipe.A început o cursã în jurul tufei de iasomie hazliu-periculoasã cu moaşa crãcãnatã în frunte urmatã de iapa perseverentã şi tot mai nervoasã.Cei din jurul meu au izbucnit în râs.Nu mi-am permis acest lucru şi am luat-o la fugã în urma şaretei.Cu greu am prins hãţurile lãsate pe o parte a animalului şi l-am strunit pânã s-a liniştit.În timp ce îmi reveneam treptat,mã uitam la moaşa speriatã,transpiratã,care trecând val-vârtej pe langã noi a intrat în dispensar cu ultima fãrâmã de energie. Nu mi-a mulţumit niciodatã,dar într-o zi,pe când mã întorceam de pe teren,trecând pe lângã casa ei,m-a invitat la un borş straşnic de cocoş cu mãmãliguţã şi la nişte plãcinte nemaipomenite cu brânzã.
