Rostul vieţii l-a dus departe,dincolo de munţii dragi,într-un oraş mare din sudul ţãrii.Sufletul nu i s-a despãrţit niciodatã de satul de la poalele Cãlimanilor,de casa pãrinteascã,de imaginea pãrinţilor modeşti şi harnici,a celor doua surori mai mari care l-au ocrotit şi rãsfãţat de mic,purtând-o cu sfinţenie şi alinare.Alâturi de ei înflorea şi imaginea Anei,fata şâgalnicã a vecinolor de peste pârâu.Fata care i-a dãruit prima buzele moi şi insetate de sãrutãri,prima alãturi de care a descoperit bucuriile dragostei.Parfumul trupului ei îl mai ademenea peste ani iar ochii ei cãprui nu-şi conteneau chemarea. Facultatea a absolvit-o acolo,în sud,acolo s-a şi sabilit.La şcoala unde a fost repartizat şi-a cunoscut viitoarea soţie.O chema tot...Ana.Roşcatã,subţiricã şi hotãrâtã.Buclele arãmii dezveleau o privire albastrã-verzuie,seninã care i-a cotropit sufletul şi simţurile.Au urmat copiii,doi la numãr.Bãieţi.Cãnd s-a putut au plecat în concediu la parinţii lui,acolo în preajma Cãlimanilor atât de dragi.Colindau fericiţi împrejurimile,unii cu bucuria noului,el cu bucuria prezenţei celor dragi şi a amintirilor.Şi-a întrebat surorile de Ana cea dintâi.Se mutase mai demult în altã parte a satului şi nu o întâlnise deloc.Avea o tulburealã în suflet când îşi amintea privirea ei castanie şi ar fi vrut şi n-ar fi vrut sã o revadã.Şi n-a întâlnit-o nici în anii urmãtori.Apoi vremea s-a scurs şi...s-a scurs,copii au crescut şi-au gãsit rostul lor în lume.Soţia l-a pãrãsit pe neaşteptate.O boalã grea şi cu o evoluţie rapidã i-a despãrţit pentru totdeauna şi...a rãmas singur.Nu mai suporta singurãtatea,în oraşul acela mare nu-şi mai gãsea locul.S-a hotãrât sã revadã satul dintre mulţi,meleagul copilãriei.L-a primit cu drag doar sora cea micã,cealaltã plecase de ceva timp la cele veşnice lãsând în urmã,asemeni celorlalte fiinţe pe care le-a iubit şi care nu mai erau,neputinţa dureroasã a revederii...Pensionar fiind a decis sã rãmânã,sã-şi aline,sã-şi umple cât de cât golurile rãmase cu amintirile dragi despre cei dragi. Printre gânduri renãştea tot mai limpede o imagine:Ana adolescenţei lui.Un dor pe care nu-l înţelegea a început sã-l stãpâneascã.Vroia s-o revadã pe Ana,vecina din tinereţe cu zâmbetul ei blând şi buzele pãtimaşe.Insistent şi-a convins sora,care pânã atunci refuzase delicat de fiecare datã,sã-i facã o vizitã. Au mers o vreme în tãcere,au pãrãsit satul,iar poteca i-a dus la o casã izolatã,neângrijitã,cãu- tându-şi parcã sprijin in cei câţiva pruni înfloriţi.Nu se simţea mişcare,apoi un glas şi gesturi împleticite s-au ivit în cadrul uşii scorojite de timp.Un zâmbet ştirb de sub o broboadã pusã strâmb au complectat o imagine care l-a înfiorat,o imagine care nu avea nimic din floarea ce-o pãstrase în suflet atâta timp,chipul primei iubiri.Ceea ce vedea acum era o femeie bãtrânã,ştir-bã şi beatã nedumeritã de prezenţa lor. â€"Anã,Anã,nu mã recunoşti? -Apoi de unde dragã?Ba...poate te-oi recunoaşte dacã om bea un pãhar împreunã!
Sunt multe astfel de cazuri, din pãcate. Niciunul nu rãmânem la fel, timpul ne schimbã dupã bunul plac. M-a impresionat acest fragment tocmai prin realismul lui.
