Eram medic undeva la ţarã.Toamnã şi o zi obişnuitã de teren.Trebuia sã mã deplasez la un punct sanitar,unde sãptãmânal examinam bolnavii din sat.Am plecat cu şareta şi cu...Costicã,vizitiul pricopsit al dispensarului medical.Era dimineaţã,destul de frig,iar deplasarea şaretei pe pãmântul tare şi cu hârtoape îmi ţinea mintea limpede în monotonia drumului.Învelit cu o pãturã surã,simţeam mirosul aspru de cal,de fân,de aer de la ţarã.
A început sãplouã mãrunt şi des.Ploaie mocãneascã.Brusc mi-a venit în minte pãrul ondulat,lung şi negru pe care l-am sãrutat asearã,care mi-a mângâiat pleoapele.O cãldurã plãcutã mã petrecea prin aerul rece şi umed,prin imaginea îngãlbenitã de toamnã.Drumul cotea mereu,aspru,urcând şi coborând printre dealuri.O cãruţã s-a intersectat cu noi,ţãranul voinic şi cu o faţã roşie şi-a ridicat vesel cãciula rotundã şi neagrã:
-Sã trãiţi,domnule doctor!
-Sã trãieşti şi dumneata!
Şi ne-am continuat drumul,eu cu gândurile departe,Costicã sfichiuind arareori sau îndemnând cu glasul iapa plictisitã a dispensarului.Fornãia din când în când,aburi calzi împungând aerul la fiecare respiraţie.Copitele tocau mãrunt drumul,iar acea cadenţã îmi amintea ciudat de glasul sacadat al trenului şi gândurile mele pluteau tot mai departe...
-Domnule doctor,ne apropiem de sat!Scãpãm noi de ploaia asta nesuferitã!
Costicã mã trezi,mã adusese de departe înapoi pe drumul plin de bãltoace,în atmosfera cenuşie.Primele case se zãreau deja.Se zãrea şi stâlpul de telegraf pe care o barzã îşi construise cuibul în urmã cu ceva timp.Pustiu acum.Şi totuşi nu inspira tristeţe,ci aşteptare,o aşteptare blândã,rãbdãtoare,vecinã cu cea a locului.
Apoi un miros cald şi bun,mirosul de pâine fãcutã în cuptor m-a învãluit şi am zãrit-o pe mama Angelei,asistenta noastrã,trebãluind pe lângã cuptorul mare din curte.
-Angela vã aaşteaptã la dispensar.Haide,luaţi nişte palaneţe cu prune sau cu varzã,cã le mâncaţi pânã acolo!
M-am apropiat de poarta de lemn,mucegãitã pe alocuri,strãjuitã de un pãr cu frunzele chircite,galben-stacojii.Într-un ştergar curat am primit câteva plãcinte aburind minunat în aerul acela rece.Mi-am apropiat obrazul de ele,am simţit mirosul cald de pâine,de prune,de livadã scãldatã în soare...
-Uite Costicã!Ia de-aici cã sunt destule!
Numai cine a trecut pe la tara poate sa traiasca un tablou atat inspirat. Cu toate vicisitudinile vietii de la tara, frumusetea vietii simple de acolo nu are egal. Am copilarit la tara si aceasta frumoasa povestire mi-a starnit nostalgii.
