E grea bãtrâneţea? Poate. Mai ales atunci când îţi pierzi nu numai vigoarea trupului dar şi a minţii. Când boli, la care nu te-ai gândit în vârtejul tumultos al tinereţii, îţi provoacã incapacitatea de-a mai rãspunde adecvat solicitãrilor din lãuntrul sau din afara trupului şi minţii, mergând pânã la diverse grade de infirmitate. Mai grav mi se pare atunci când infirmitãţi ale organismului îţi provoacã şi o neputinţã a sufletului. O neputinţã de-a mai simţi iubire. Grijã, în afarã de cea proprie, egoistã, dominatoare, arţãgoasã. Compasiune şi toleranţã. Seninãtate. Vezi feţe încrâncenate într-o mascã de rãutate perseverentã şi intolerantã. Nimic nu le place, rãspund acru uneori cu o violenţã nejustificatã. Oare aşa au fost unii întotdeauna? Au ţinut aceşti germeni ascunşi în stare latentã sufleteascã? Iar acum, când n-au ştiut sã pãstreze nimic din frumuseţea tinereţii, aceştia au înmugurit şi s-au dezvoltat tenebros stãpânind fiecare fibrã a trupului. Aşa îi vei întâlni mereu în farmacii, mijloacele de transport în comun, pieţele agro-alimnetare, magazine...Ei vor forma cozile, de tristã amintire, îmbrâncindu-se, cãlcându-se în picioare, orbi la suferinţa pe care o provoacã celui mai slab aflat alãturi...care se plânge retoric dar este la fel, dominaţi de ideea aprigã de a pune mâna pe ceva. Orice, dar ieftin sã fie, chiar dacã nu are trebuinţã...
Oare aceştia sunt bãtrânii noştri, bunicii noştri, pãrinţii noştri, noi...
Poate unii, de care îmi aduc aminte cu o tristeţe amuzatã. El suferind de surditate accentuatã, ea soţia, având probleme cu vederea. Erau într-un dezacord continuu, manifestat oriunde, acasa sau pe stradã, fãrã inhibiţii. Dar nu puteau unul fãrã celãlalt, dupã câte o ceartã serioasã, rugau discret un vecin sã-i împace. Respectând zicala rãu cu rãu dar mai rãu fãrã rãu?
Într-o zi fãrã a avea abonamentele la ei au urcat într-un autobus şi spre ghinionul lor au dat peste o echipã de control.
-Biletul dvs. vã rog!
-Nu am bilet. Am abonament, cred cã l-am uitat pe undeva, dar sã ştiţi cã nici femeia aceea nu are bilet.
Şi arãtã cu un gest triumfãtor-rãutacios spre soţia sa care, ceva mai încolo bâjbâia neputincioasã dupã un scaun pe care sã se aşeze.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Ai dreptate Nicule. Daca urmaresti putin textul la un moment dat am scris: oare acestia sunt batranii nostri...Aici am vrut sa prezint o intamplare reala si atat.
Cat priveste pe anonimul Venetian(xyz) ii apreciez profunzimea si seriozitatea dovedite.
Parca te -ai descris pe tine in aceste randuri. Foarte frumos.
3.
Ai scris niste adevaruri dar da-mi voie sa cred ca nu acestia sunt batranii nostri, poate cu cateva exceptii scrise aici, sa ne amintim si de bunicii care ne-au leganat, ne-au rasfatat cu tot ce au avut ei mai bun, cei care-si cresc nepotii, cei care platesc facturile la utilitati din lipsa noastra de timp, de multe ori din putinii lor bani, de cei care-si asteapta copii, cu casa si mancarea calda, de cei care, desi mai pisalogi, ne dau sfaturi de bine pe care le-am dori mai tarziu...
