A fost un ianuarie incert. La început cu temperaturi de primãvarã iscoditoare, dar dupã jumãtatea lunii şi-a adus aminte cã este totuşi iarnã şi dupã câteva zile ploioase, a început sã ningã. Cât am aşteptat-o, ninsoare deasã, protectoare. Plecat hai-hui, întâmpinând-o departe pe malul Mureşului m-am adâncit în lumea albã, rece-lipicioasã şi plinã de imaginaţie. Parcã se depãna firul unei poveşti când o baghetã magicã transforma totul în personaje şi imagini fantastice din lumea copilãriei. Ningea întruna, aerul rece şi fulgii îmi împrospãtau faţa şi sufletul, poteca acum nevãzutã, paşii mei o ghiceau fãrã dificultate, scuturând lentoarea anilor. Avãntându-se. Înainte, mereu înainte...Nu vroiam sã privesc ceasul, timpul avea o altã valoare, o lãsasem în urmã. Adulmecam aerul acela proaspãt, mulţumit, risipind povara gândurilor cenuşii, încãlzit de o bucurie inocentã. Mã nãpãdeau atâtea amintiri, copilul din mine întindea parcã mâna dupã ele, dar nu putea sã le atingã. O luau mereu înainte, şãgalnice, de neoprit...
Tiptil, fumul înserãrii amestecat cu cel al câtorva case risipite s-a insinuat printre copacii reverenţios albi, peste Mureşul sinuos şi întunecat, surprinzându-mã departe de oraş. Regretul întoarcerii mi-a încetinit mersul, cãlãuzit de luminile palid-portocalii de la periferia urbei. Era aproape întuneric când am ajuns la podul de peste Mureş. M-am oprit. Între douã tãrâmuri, poveste şi civilizaţie, ceva în adâncul meu ezita sã aleaga. Câţiva trecãtori au intrat în lumea de poveste, apoi numãrul lor a crescut. Eram prea mulţi şi am trecut podul.
Pe cealaltã parte nişte copii gãlãgioşi se dãdeau cu sãniile de pe dig, se tãvãleau în zãpadã fericiţi, stârnind interesul unui bãieţel de vreo cinci ani care trecea împreunã cu mama lui. S-a dezlipit brusc de aceasta începând sã urce digul spre grupul de copii, apoi ajuns pe culme a dat cu ochii de Mureşul încremenit parcã în valuri îngheţate. Confuz şi hilar a izbucnit:
-Uite mamã, marea!
S-a dezlipit brusc de aceasta începând sã urce digul spre grupul de copii, apoi ajuns pe culme a dat cu ochii de Mureşul încremenit parcã în valuri îngheţate. Confuz şi hilar a izbucnit:
-Uite mamã, marea!
Cât de frumoasã e mirarea copilului. Mai aşteptãm, cu bucurie.
