Toamnã bogatã la Brãila:zile senine, grãdini îmbelşugate, şiruri fãrã numãr al remorcilor cu porumb ce veneau din Insula Mare, Dunãre înţesatã de solzi arãmii. Era vremea crapului.
O maşina ne-a dus pânã la Gropeni, acolo am trecut cu bacul în Insula Mare a Brãilei şi am tras în gazdã la un canton pe malul Dunãrii. Eram un grup colorat: doi jurişti, un stomatolog, un actor, eu şi câţiva foşti colegi de şcoalã, studenţi la vremea aceea. Unii au ales sã se cazeze la canton, alţii au montat cortul pe malul fluviului. Eram veseli, plini de speranţa unei capturi reuşite, sau mãcar a unei ieşiri relaxante. Ziua era frumoasã, cu un soare blând şi adieri ale vântului care risipeau frunzele îngãlbenite ale plopilor argintii şi mirosul piperat al mentei sãlbatice strivitã sub paşii noştri în drum spre locul de pescuit. Ne-am instalat lansetele, apoi...aşteptare. La scurt timp lanseta mea a dat semne de viaţã şi am simţit o greutate potrivnicã la capãtul firului. Era un somn frumos, care adus la mal a fost tras cu peripeţii pe uscat. Ce fericire, ziua era parcã mai luminoasã iar crengile moi ale sãlcilor mã mângâiau admirativ. A fost singurul peşte prins în dupã-amiaza aceea. Seara ne-am strâns la o masã sub bolta de viţã mai sãracã, dar bogaţi de aerul proaspãt şi de auriul unei zile de toamnã blândã. Mãmãliga aburea pe masã alãturi de un borş straşnic cãruia i-a cãzut victimã un cocoş mai matinal. Glume, veselie, un radio care îngâna o melodie în surdinã şi câţiva ţânţari veniţi în recunoaştere. Apoi i-am condus pe cei care înnoptau în cort pe malul fluviului. Un foc de tabãrã s-a încropit rapid, iar glumele şi buna dispoziţie au continuat în timp ce flãcãrile dãnţuiau sinuase, risipind luciri sau umbre ciudate în jurul nostru. Dunãrea curgea liniştita, întunecatã, purtând acel bob de veselie şi luminã spre unghere tãcute de pe maluri sau din sufletele noastre, însãilând amintiri temeinice.
Când a trecut timpul? Când a aparut luna mare, rotundã, miratã cã acei pigmei stricã rostul liniştit al nopţii de toamnã? Când au trecut anii? Unii dintre prietenii mei de atunci au trecut în nefiinţã, au trecut şi anii tinereţii, dar jerbele minunate stârnite din jarul acelui foc de tabãrã într-o searã magicã cu lunã plinã au rãmas. Au rãmas în suflet, în amintire şi pe aceste file frãmântate de gânduri. A rãmas şi imaginea somnului remarcabil, atârnat într-un cârlig ruginit sub bolta de viţã scuturatã de toamnã.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Este o amintire frumoasa din toamna anului 1975, cand alaturi de tatal meu si de cativa cunoscuti am petrecut momente deosebite cu ocazia unei descinderi pe malul Dunarii. Multumesc pentru vizita si comentarii.
Ce vremuri! Tinerete, natura, pescuit, distractie; numai lipsea nimic pana la casa fericirii. Totul a ramas amintire si doar talentul autorului face amintirea atat devie.
