Eram un copil ca oricare altul:nici prea nãzdrãvan,nici prea alintat,nici prea deştept,nici prea mãrginit,dar care poate spre deosebire de alţi copii simţea un fior în suflet atunci când vedea un boboc de floare,un câmp smãlţuit cu rouã,un nor învãpãiat la rãsãrit sau la apus,sau o noapte aburind de stele.
Într-un început de primãvarã timpurie,în clasa a IV-a fiind,am vrut sã-i fac o bucurie învãţãtoarei mele de atunci,domnişoara Weiss.O domnişoarã peste care au trecut anii,lãsându-i un trup voinic şi un chip rotund,chip din care te priveau doi ochi verzi cu o limpezime severã.
Era o primãvarã timpurie,dupã cum am mai spus,plinã de soare,care mã fãcea sã fiu fericit şi plin de energie.Obişnuiam sã mã joc împreunã cu alţi copii în apropierea unei livezi care urma sã fie desfiinţatã,în locul ei trebuind sã se construiascã nişte blocuri de locuinţe.Într-o zi am zãrit la o margine a livezii nişte boboci de brânduşe,iar decizia de a-i duce învãţãtoarei a fost luatã rapid şi cu hotãrâre.Exista însã un obstacol serios,un câine-lup agresiv şi dezlegat,care mã pusese deseori pe fugã cu alte ocazii.Hotãrârea fiind însã luatã am sãrit peste gardul ce împrejmuia livada şi profitând de neatenţia câinelui am smuls în grabã câteva fire de brânduşe.
Fericit şi anticipând bucuria învãţãtoarei,a doua zi dimineaţa am pus cu sfialã cele câteva brânduşe într-un colţ al catedrei şi am aşteptat cu emoţie venirea ei în clasã.
A sosit energicã,rotundã,iar la un moment dat a scãpãrat:cine a pus gunoiul ãsta pe catedrã?Şi a luat brânduşele,care aveau lujerii pãtaţi cu pãmânt şi fire de muşchi şi le-a aruncat la coşul de gunoi.
I-am auzit pe unii colegi chicotind şi am simţit cã totul se prãbuşeşte în jurul meu...
Va multumesc tuturor foarte mult!Ai dreptate Maria,este primul text de acest fel.
Mi-au placut foarte mult versurile tale incluse in antlogia Reverenta cuvintelor.
povestioara ta e a unui suflet pur , plin de candoare şi inocenţã, care începe sã se confrunte şi sã cunoascã sãrãcia sufleteascã cea care nu permite bucuria şi frumuseţea
Vedeti cat poate gresi un dascal fata de sufletul si inocenta unui copil care asteapta recompensa gestului sau minunat dar neapreciat. Dovada e ca v-a marcat pana acum.
Aceastã povestire este o pildã din care toţi am putea învãţa ceva, anume despre inocenţã, nobleţe şi simplitate şi reprezintã un prilej de meditaţie la fragilitatea copilãriei.
