şi râdeau cu mine toate cãrãrile
pe care tu-ţi lãsai paşii
sã se odihneascã
uneori cocoţatã pe-un sloi
de pãreri inegale
ascultam cum
oamenii
ascuţeau creioane de vise
vrând sã picteze daruri
pe care nu le-ar fi oferit vreodatã cuiva...
ţi-aminteşti când inversând
cifrele lui decembrie
am redenumit crãciunul
învelind iubirea
în ciocolatã albã?
am aflat atunci
cã soarele niciunui anotimp
n-a mai putut topi vreodatã
deşertul spiriduşilor
ce cãlãtoreau printre lunile anului
fãrã bagaje sau
mijloace de transport
Frumos. Parcã în versul doi ar merge: *pe care tu îţi lãsai paşii*, expresia tu-ţi nu se prea întâlneşte (decât la ţarã la înjurãturi!) şi nici nu sunã prea bine. Pãrerea mea.