Cine sunt eu? M-am nãscut din luminã, am plutit pe un nor pufos şi am ajuns aici. M-am îmbrãcat cu un veşmânt ţesut de micuţii licurici care lumineazã noaptea, iar în picioare mi-am luat pantofiori din mãtase.
De ce sunt eu aici? Am venit sã vã ţin de mânã pe toţi cei mâhniţi, sã vã alin sufletul, sã vã picur fericire în inimã şi sã vã mângâi pe obraji. Degeţelele mele ştiu sã aline durerea, ochişorii mei ştiu sã te înveseleascã.
Vrei sã îţi arãt lumea? Dã-mi mâna şi hai sã pornim împreunã în cãlãtorie! Vezi steluţele acelea aurii? Ele sunt gândurile tale bune. Sunt foarte fericitã când oamenii au în jurul lor astfel de steluţe. Cred cã doar oamenii buni pot primi asta.
Dar picãturile acelea gri le zãreşti acolo, lângã copacul albastru? Acelea sunt lacrimi de oameni trişti. De ei trebuie sã avem noi grijã!
Observi dunga aceea neagrã care trece prin faţa noastrã? Aceea este drumul supãrãrii pe care aş vrea sã nu pãşeşti niciodatã!
Sã mergi doar pe covorul fericirii!
Pune-ţi mâinile la ochi! Eu mã ascund şi tu trebuie sã ghiceşti unde sunt. Eşti gata? De ce râzi, credeai cã sunt în spatele tãu? Nu, eram pititã dupã frunza aceea portocalie. Mai încercãm o datã? Hai, spune unde sunt? Tot dupã frunzã? Nu! M-am aşezat pe pânza unui pãianjen şi m-am ţinut strâns de picioruşele lui.
Vezi cã am reusit sã te fac sã râzi? Acum putem sã ne întoarcem. Te rog sã nu uiţi cã tu poţi face oamenii fericiţi. Încearcã!
