Pretutindeni, Zâna Iarnã şi-a întins mantia albã sclipitoare. Împreunã cu bunica, merg într-o plimbare în magazinul cu jucãrii de la Mall. Dintr-o vitrinã, Albã ca Zãpada îmi zâmbeşte fantastic şi-mi şopteşte discret cã pe cei şapte pitici i-a pus la treabã, sã fabrice visuri pentru fetiţe ca mine. Alãturi de ea, un lup hãmesit se uitã cu jind la cei trei iezi ai caprei supãrate. În timp ce mã gândesc cum sã o salut, îmi spune plângând sã fiu cuminte ca iezişorul ei cel mic, pentru cã ceilalţi tare o mai dezamãgesc de câte ori cineva citeşte povestea.
Într-un colţ, o fetiţã cu scufiţa roşie e dezamãgitã cã nimeni nu o mai bagã în seamã. Având coşuleţul pentru bunica în mânã sperã ca vânãtorul s-o salveze, aşa cum face de fiecare datã. E supãratã cã în ultima vreme copiii au pãrãsit povestea ei în schimbul pokemonilor şi poveştilor stelare. Împreunã cu Albã ca Zãpada, s-a hotãrât sã treacã în tãrâmul lui Harap Alb şi de acolo în cel al ,,Tinereţii fãrã bãtrâneţe şi vieţii fãrã de moarteâ€, pentru ca poveştilor sã li se dea şansa sã fie spuse copiilor.
Licãresc nişte chibrituri în noapte. O fetiţã le aprinde sã se incãlzeascã… Ce noapte geroasã! Balaurii trosnesc în ceruri sã-şi arate puterea, zmeii aruncã viscolul peste oraşul încremenit dintr-o lume apusã şi totuşi renãscutã în sufletele copiilor. Vitrina strãluceşte.
Zânele sunt minunate, aurite de lumina slabã a lunii. Mã cheamã sã-mi cânte isprãvile crailor şi feţilor frumoşi. Castelele luminate în vitrinã o fac pe bunica sã-mi promitã cã în fiecare searã va rosti o poveste care sã mã adoarmã. Ştiu sigur cã din lumea lor, a basmelor, vine şi Moş Crãciun în fiecare an. Cu câte o pãpuşã, o zânã, un Fãt Frumos sau un pitic care sã mã înveţe cum sã-mi trãiesc copilãria.
Şi, da, secretul este foarte simplu: cu ajutorul basmelor reuşim sã visãm. Ce? O lume mai bunã!
Noaptea s-a lãsat peste oraş cu mantia sclipitoare iar eu şi bunica ne-am întors acasã. Am adormit cu gândul la zâna din vitrinã, la frumuseţea ei desãvârşitã. În visul meu se fãcea cã mergeam pe o cãrare pietruitã ce despãrţea cele douã lumi: cea de toate zilele şi cea plinã de comori neştiute şi nemaivãzute. În ajutorul meu a venit un corb care m-a luat pe aripile lui pânã la un castel fermecat, cel al Zânei Poveştilor. Aceasta m-a invitat într-o salã mare, luminatã, pe pereţii cãreia erau aşezate cãrţi cu imagini sclipitoare.
-Fetiţã! a spus zâna. Priveşte, aceasta este comoara ta! Sã nu uiţi niciodatã basmele copilãriei şi sã le povesteşti copiilor tãi!
Dar zâna nu era bucuroasã. De aceea am întrebat-o ce o supãrã. Ea mi-a rãspuns:
-Lumea noastrã a intrat în uitare. Poveştile fantastice şi jucãriile moderne au cucerit copiii. Basmele stau uitate pe rafturi. De aceea îi rugãm pe copii sã nu ne pãrãseascã pentru cã vom dispãrea.
-Zânã a poveştilor, a venit vremea sã aducem tuturor speranţa cã binele învinge rãul în ciuda timpului şi a nenumãratelor piedici.
Ea m-a îmbrãtişat şi mi-a dãruit o carte cu basmele cele mai frumoase de pe pãmânt.
Pãtrunde soarele în camerã iar razele lui îmi mângâie obrajii. Mã trezesc miratã de strãlucirea sa în timp ce la piept strâng cartea cu basme dãruitã de Zâna Poveştilor. Sunt fericitã cã am primit-o şi cã în fiecare searã, împreunã cu bunica, voi deschide porţile fermecate ale basmelor. Zâmbesc la gândul cã zâna mã va ocroti mereu şi va avea grijã sã cunosc tainele acestei împãrãţii ce aparţine copilãriei mele.
Mi-a spus bunica mie cã zânele şi spiriduşii m-au ales sã fiu martora întâmplãrilor lor, pentru cã le-a plãcut felul în care eu visez. Acum am înţeles cã am primit un dar nemaipomenit, un loc în universul lor, al basmelor. Şi de acolo voi privi cum aceastã lume va deveni mai bunã în fiecare zi, ori de câte ori un copil va asculta sau citi un basm.
Ce bine sã ne aminteşti cã mai existã şi o lume a basmelor pe care mulţi dintre noi au uitat-o! Doar o trecere prin povestea scrisã de tine şi ne face bine! Scrii frumos şi cu mult har, Denisa! Felicitãri!
