În strîmtoarea acelei dimineţi,
nu puteam sã gãsesc închipuirea iubirii,
nici sã aud trãsnetul care lovea
celãlalt chip al meu.
Iarba era înmuiatã în litere de ghips,
golul copacilor fãrã sunet călca adînc
şi în cioburi mã închidea.
Cînd am ajuns în faţa punctului-Soare
ce muşca Marea
şi îşi rostogolea neprihãnirea galbenã
între împletiturile ei grele de nisip,
Turnul Babel s-a înnorat
în siluetele ce dezveleau valurile
cu spada piepturilor lor...
şi a scîrţîit, umilit de ordinea curenţilor ei.
Iatã, cele cinci metafore ale lui BORGES,
care i-au definit faima,
crestate de valuri,
într-o infinitã CARTE DE NISIP!
